Codrea îl laudă pe Bjelanovic** ‘E ca un tanc’

Redactor:
Andra Lupou
Codrea îl laudă pe Bjelanovic** 'E ca un tanc'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adversar cu Bjelanovic (31 de ani), atât în Serie A cât și în
Serie B, Codrea face croatului un PR de invidiat. „Dacă CFR îl ia,
dă sigur lovitura!”, spune fostul elev al lui Mandorlini în scurtul
mandat la Siena.

Atacantul croat așteptat mâine la Cluj, Sașa Bjelanovic (31 de
ani), și-a găsit un nou „impresar”. Jucătorul proaspetei
retrogradate în Serie B, AC Siena, Paul Codrea, îl cunoaște în
amănunt pe Sașa din duelurile din Italia și le dă celor de la Cluj
destule motive să fie siguri că cei 900.000 de euro dați pe atacant
vor merita din plin. „Am jucat însă împotriva lui de mai multe ori.
Este un atacant înalt, puternic și dă bine cu capul. Are forță, e
greu să-i stai în cale!”, îl descrie Codrea pe croat.
Internaționalul îl contrazice însă pe șeful Iuliu Mureșan, care îl
vede pe Șasa un adevărat vârf împins în noua echipă a lui
Mandorlini. „Eu nu-l văd un atacant de careu, mai degrabă unul de
echipă. Nu dă foarte multe goluri, însă își ajută foarte mult
colegii. Dacă cei de la CFR vor reuși să pună mâna pe el, vor avea
numai de câștigat. Va fi un mare plus în vestiarul echipei”,
asigură mijlocașul.

Mandorlini, admirat
în Italia

Codrea recunoaște că aducerea jucătorilor italieni în România e un
tun de imagine dat de CFR. „E mare lucru că cei de la Cluj reușesc
să aducă jucători din Italia. E foarte greu să iei de aici, trebuie
să plusezi mult la salariul lor de aici. Bravo lor, se vede că CFR
e un club cu ambiții mari”, explică bănățeanul. Codrea nu e străin
nici de Andrea Mandorlini, pe care l-a avut câteva etape antrenor
în 2007-2008, la Siena. „E vulcanic. Și noi ne plângeam de
ședințele dure, dar rezultatele au apărut mai târziu. În Italia
este foarte admirat pentru curajul lui de a antrena în România și
pentru ce a făcut la CFR!”, încheie Codrea.

„E mare lucru că CFR reușește să aducă jucători din
Italia. Se vede că este un club cu ambiții mari”,
Paul
Codrea, mijlocaș AC Siena

„Echipele din București s-au întărit mult, dar tot CFR
rămâne cea mai puternică”,
Paul Codrea, mijlocaș AC
Siena

12 goluri a bifat sezonul trecut
Bjelanovic în 39 de partide jucate pentru Vicenza, formație care a
terminat pe locul 16 în Serie B

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×